| |
"Un popor se ridica prin cultură, supravietuieste prin sănatate, intră in eternitate prin valorile spirituale ridicate din sânul sau."
Petre Tutea
"Mediul spiritual de care beneficiază Câmpulungul se datorează prezenţei, la tot pasul, a dovezilor de cultură menite să susţină concret autenticitatea şi adâncimea ancestrală a rădăcinilor lor.
Actualilor moştenitori ai acestor locuri (ne referim la plasticieni) le este justificată mândria locală şi le este îndreptăţită dorinţa de a participa direct, la procesul de continuitate impus de valorile istorice ale locului.
De o inegalabilă măreţie şi neasemuită frumuseţe le sunt toate faptele de istorie chiar dacă greutăţile provocate au „lucrat”, temporar şi aici. Să nu uităm: din toate se învaţă câte ceva. Datorită încărcăturii istorice, oraşul a devenit punctul de atracţie al unor personalităţi marcante făcând din această aşezare o veritabilă capitală a elitei naţionale. (...) Acest fenomen cultural de excepţie îl putem asemui cu o livadă înflorită, pregătită să-şi primească „peţitorii”, ademenindu-i la „nuntă” cu nemaivăzute armonii de culoare şi ultrarafinate parfumuri. Fireşte că rezultatul final va fi considerat mai mult decât productiv. Aşa trebuie să ne explicăm apetitul pentru artă al Muşcelenilor noştri care au fost, la rândul lor, atinşi de „polenul” creator al istoriei – aici, în livada spirituală a Câmpulungului.
Credem că acest album monografic va schimba acele păreri contrafăcute ale unora. (...) Vom vedea că ARTA ESTE UNA SINGURĂ şi că numai autorii sunt BUNI ori SLABI. (...) Artiştii câmpulungeni ar fi vrut ca cei de la Uniunea Artiştilor Plastici să-i aprecieze corect. (...) Sunt îndreptăţiţi să dorească acest lucru. (...) Trebuie să simţim româneşte şi să ne regândim geografia. (...) Am avut nenumărate ocazii să ne întâlnim şi să vorbim (expoziţii, tabere de creaţie, mese rotunde, etc.) Domnii Paulian, Dâmboianu şi Nelu Constantin sunt admirabili oameni de dialog. Datorăm mult Inspectoratului Judeţean pentru Cultură şi Casei de Creaţie Argeş dar trebuie să spun că fără acel ceva care ne uneşte nu am fi putut să comunicăm. N-am avut sentimentul că cineva se delimitează într-un fel. Prin urmare, doleanţele le sunt îndreptăţite."
Profesor-pictor Gheorghe Pantelie
"Este o mare bucurie pentru noi, cei care slujim de ani buni activitatea de creaţie din aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, vetre voievodale ale Argeşului unde s-a creat spiritualitatea unei părţi a neamului nostru, să asistăm la momente de referinţă în viaţa artistică a comunităţii noastre, precum cel de acum.
Faptul că în Câmpulungul Muşcelului, tradiţia în domeniul artelor plastice nu cred să aibă egal în multe alte localităţi româneşti, de mai bine de 45 de ani se desfăşoară o activitate organizată după criterii estetice recunoscute şi unde au expus zeci de talente, unele de notorietate naţională, este un motiv de bucurie şi satisfacţie. Adevărul că aici, de 30 de ani îşi duce activitatea meritorie, cu unele intermitenţe, cenaclul plasticienilor „Ion Negulici”, unul din primele care au activat în ţară, dovedeşte că oameni inimoşi şi-au dat o parte din sufletul lor pentru ca frumosul, arta, să fie la îndemâna oamenilor şi acest lucru nu este deloc de neglijat.
Câmpulungul a avut mari animatori culturali. Şi în domeniul artelor plastice ei au fost prezenţi pe simezele acestei urbe, evidenţiind un potenţial artistic de valoare.
Se cuvine ca, la acest ceas aniversar, gândurile noastre de recunoştinţă să le îndreptăm spre înaintaşi, spre animatorii şi îndrumătorii generaţiilor de artişti care s-au format şi s-au afirmat în decursul anilor. Lista lor este mare şi dorind să nu omit pe cineva, le adresez tuturor sincere sentimente de recunoştinţă. Celor care nu mai sunt, toată gratitudinea pentru munca prestată şi pentru ce au lăsat urmaşilor, iar pentru tinerii de azi, îndemnul să urmeze exemplul celor vârstnici spre a duce mai departe această frumoasă tradiţie.
Apariţia albumului de faţă este o reuşită pe care n-o întâlneşti des. Este un lucru de excepţie, pentru care realizatorii merită sincere felicitări.
În aceste clipe de satisfacţie pentru artiştii câmpulungeni, mă alătur şi eu bucuriei lor, urându-le ca şi în anii care vin să aibă parte de astfel de realizări notabile, iar noi să fim sănătoşi şi să ne bucurăm alături de ei."
Prof. Costin Alexandrescu
Directorul Centrului Creaţiei Populare Argeş
Text ce prefateaza volumul "Artisti plastici musceleni" editat de catre
Casa de Cultura "Tudor Musatescu" - Campulung Muscel
|
|